Am stat și am privit luna de parcă ar fi fost o seara de vară, cu cântec de greieri și adiere caldă de vânt. Nimic de genul ăsta - în depărtare se auzea un glas de câine aproape răgușit, un vânt rece m-a făcut să renunț rapid la sedința foto pe care mi-o imaginasem pentru luna asta și-mi doream tare mult să o pun într-un cadru cu câteva crengi de copac (sigur undeva la vară voi face poza asta!) și deja mi-o imaginam - de fapt am văzut cum arăta în cadrul ei natural, doar că n-am reușit să imortalizez momentul. :)
Și-am rămas așa cu mâinile în buzunar, uitându-mă în jurul meu. Totul pare așa cum trebuie să fie, totul pare natural și într-o ordine firească - de ce oare viața noastră ne-o complicăm inutil pierzându-ne energia pe lucruri care la final de zi poate nici că nu mai au importanță? :)
Zâmbește! Iubește viața :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreau să-ți știu părerea :)