"Cei 7 ani de acasă" nu sunt incluși în prețul cazării.

Zilele trecute am primit un mesaj în privat de la un cititor al paginii noastre de Facebook. 

Omul era efectiv un amestec de epuizare, frustrare și revoltă. Mi-a scris direct, fără ocolișuri: „Te rog, scrie despre clienții care plătesc 50 de euro pe noapte, dar au pretenții de 5 stele. Care își șterg machiajul cu prosoapele albe, își bagă câinii în pat și uită de bunul-simț acasă.” 

Mesajul, cumva, m-a pus pe gânduri și m-am întrebat până unde merge ospitalitatea și unde începe lipsa de respect? 

Hai să fim realiști. Dacă plătești 50€ pe noapte, primești fix o cazare de buget mediu: un pat cald, curățenie și siguranță. Nu ai majordom, nu ai room-service non-stop și nimeni nu e servitorul tău acolo. 

Apoi, faza cu prosoapele: doamnelor, fondul de ten și rimelul rezistent la apă distrug definitiv bumbacul alb. Un pachet de șervețele demachiante costă câțiva lei la orice magazin de colț de stradă. De ce să distrugi munca unui om care spală și calcă ore în șir? 

La fel și cu animalele. Ok, cazarea e pet-friendly dar asta nu înseamnă că patrupedul tău trebuie să doarmă pe aceeași pernă pe care se va așeza următorul turist (poate omul de după tine are o alergie severă). Igiena nu se negociază, indiferent de cât de mult ne iubim blănoșii.

Turismul ăsta funcționează doar dacă există respect de ambele părți. Proprietarul îți dă o cameră curată, tu te porți ca un om civilizat. 

Până la urmă poți să închiriezi un spațiu, poți să cumperi un serviciu, dar cei 7 ani de acasă nu vin la pachet cu rezervarea și nu sunt incluși în prețul cazării. Ori îi ai, ori nu-i mai cumperi de la nici o recepție. Aceia vin din familie sau nu vin deloc. 

Voi ce ziceți? Ați dat peste astfel de oameni prin vacanțe sau vi se pare că proprietarii au devenit prea sensibili? Cum vedeți treaba asta? 

 #zâmbește, #iubeșteviața :)

Nu lăsa pe nimeni să te facă să renunțe!

Emoţia fiecărei lungimi de bazin. :)

Campionatul european de înot pentru juniori s-a încheiat.

Ne-am bucurat, ne-am entuziasmat, ne-am mândrit cu ai nostri, i-am susţinut. I-am urmărit în calificari ca mai apoi să trăim cu emoţie fiecare lungime de bazin a finalelor. Și am avut și motive! Și ce de-a motive. 

Și au câștigat, ei au câștigat. Au câștigat medalii și recunoștinţa noastră. 

Ne-au dat speranţa! Speranţă! Bucuria asta care îţi încarcă sufletul cumva, te scoate din amorţeala cotidiană, iar asta nu-i puţin lucru.

Îl știm toţi pe David Popovici, nume care de vreun an a devenit sinonim cu înotul. Om care a devenit sinonim cu ideea de campion. Campion al bunului simţ, al modestiei, al eleganţei, al încrederii. Ascultaţi declaraţiile lui și o să înţelegeţi. Și amintiţi-vă că e totuși un copil. 

Am mai aflat zilele astea despre câţiva copii talentaţi ai înotului românesc cei care au plasat România pe locul trei în clasamentul medaliilor la finalul campionatului. 

*aur - ştafeta masculină 4x100 m liber - David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu,

*aur - 100 m liber - David Popovici, 

*aur - 200 m liber - David Popovici,

*aur - 50 m liber - David Popovici,

*aur - 1500 m liber - Vlad Stancu,

*argint - ştafeta mixtă de 4x100 m liber - David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu, 

*argint - 50 m liber - Bianca Costea, 

*argint - 400 m liber - Vlad Stancu, 

*argint - 800 m liber - Vlad Stancu.

Viitorul, cumva, suna bine. Sunt tineri, motivaţi și dornici de afirmare. Au Campionul printre ei care le dă un sentiment de reușită în plus.

E despre ei și munca pe care noi nu o știm; e despre familiile lor și cei care le sunt antrenori. E despre cei care îi susţin când noi nici măcar nu știm cine sunt. E despre cei care le dau încredere. 

Noi vom fi pregătiţi întotdeauna să le aplaudăm victoria.

Bravo, copii! Succes pe mai departe!

Nu lăsa pe nimeni să te facă să renunţi! :)