vineri, 12 octombrie 2018

"Să citim - ca să avem ce povesti!" :)

     Era încă iulie când, împreună cu Bookcaffe, am povestit pentru prima dată despre concursul ăsta. E o idee în care cred "Să citim - ca să avem ce povesti!" şi a pornit simplu şi frumos de la gândul de a oferi şansa cuiva care şi-a dorit să citească tare-tare cartea respectivă, dar din diverse motive a tot amânat. E un fel de îndemn: "Uite, îţi ofer cartea, citeşte-o, apoi vino şi spune câteva cuvinte despre ea!"
     Pentru prima parte a concursului (pentru că vor mai fi şi altele) am ales cu grijă cărţile, cu ceva emoţie şi cu multă bucurie. Concursul se desfăşoară pe pagina de facebook Bookcaffe iar Honărind printre cuvinte doar îl susţine şi îl recomandă!
     Trei titluri minunate, diverse ca acţine dar emoţionante. Fiecare carte are modul său de a impresiona şi, mai mult de atât, naşte câteva gânduri care până a citi carţile poate nici ţi-au trecut prin minte.
     Se numea Sarah - a fost cartea pe care am terminat-o în două nopţi, uimită de întâmplările istorice de care habar n-am, care am senzaţia că dacă nu m-au afectat pe mine, nu au existat. Nu prea ştiu mare lucru din istoria noastră, că atât mai puţin despre istoria altora, dar aşa măcar informativ o să mă apuc de citit la modul serios. Măcar să am habar de ce au murit niste oameni cândva...
Au fost momente în care aveam senzaţia că recitesc Printre tonuri cenuşii - Ruta Sepetys şi tocmai ce mi-am dat seama că despre cartea asta n-am scris când am citit-o (am căutat link pe blog, dar n-am găsit).
Cartea e minunată, modul de îmbinare a poveştilor te ţine în suspans iar faptele prezentate au rolul de a te tulbura. Nu m-am aşteptat nici un moment la un aşa final, dar recunosc că a fost cel mai tare dintre cele pe care mi le-am imaginat în timp ce tot mai încheiam câte o etapă.
     Lămâi, cărţi şi prieteni - chiar dacă e o carte din colecţia 'Corint junior', nu este doar pentru copii. E o carte frumoasă tare care se citeşte în câteva ore şi oferă chiar şi unui adult o altă perspectivă asupra unor momente pe care poate nu ar trebui să ni le imaginăm simple sau neimportante. Cei din jurul nostru duc "lupte" despre care nu ştim nimic şi pe care cu un pic de atenţie şi empatie am putea să le descoperim.
E o carte despre prietenie, despre cât de puternici sunt oamenii în interior şi în acelaşi timp cât de firavi şi sensibili, iar dacă o citeşti într-o zi caldă, brusc te apucă cheful de o limonadă. :D
     Nici despre Soţia plantatorului de ceai n-am scris anul trecut pe o vreme ca asta, atunci când am citit cartea şi îmi pare rău tare că n-am făcut-o. E cartea prin care, am înţeles încă o dată importanţa comunicarii. Într-o relaţie, de orice fel, comunicarea este cheia. Câte momente triste apar în viaţă de la neîncredere, frică, teamă chestii care ar putea fi eliminate dacă am învăţa să comunicăm sincer şi l-am lăsa pe celălalt să ne asculte sau să fie ascultat şi înţeles. Zbuciumul interior, gândurile nerostite, cuvintele neauzite...
     În fiecare carte, dincolo de cuvintele citite, descopăr o mulţime de gânduri şi de situaţii cu care m-aş putea întâlni în viaţa de zi cu zi şi cărora nu le acord suficientă atenţie! Cam asta îmi place mie la cărţi că mă fac să gândesc altfel decât în mod obişnuit, mă scot din stări doar ca să mă treacă prin altele şi deschide o mulţime de posibilităţi pentru a privi dincolo de ceea ce cred că deja am înţeles...

#zâmbeşte #iubeşteviaţa :)

luni, 10 septembrie 2018

Alt an şcolar, aceleaşi idei. :)

S-a terminat nebunia primei zile de şcoală! :)

     De acum urmează nebunia adevărată - probleme cu sistemul educaţional, cu metodele învechite de predare, cu profesori prost dispuşi, părinţi neimplicaţi şi elevi slab pregatiţi.
     Toate astea ne fac să privim cu neîncredere actul educaţional, să criticăm totul şi să scoatem în evidenţă doar ceea ce este negativ.
     Uităm însă că printre toate astea avem elevi care învaţă, care sunt dornici să acumuleze informaţie şi acre mai cred în ideea - "ai carte, ai parte!"; printre chestiile alea negative amintite mai sus, avem profesori care pun pasiune în ceea ce fac, care încearcă - şi chiar reuşesc - să dea o altă faţă învăţământului actual. Avem puţini, ce e drept, dar îi avem. Ce ne facem cu ei?
     Ar fi cazul ca cei responsabili să se gândească serios la problema asta, a învăţământului pentru că nu prea mai este timp pentru erori ca acestea, să arate un pic de respect şi responsabilitate, un pic de omenie şi un pic de bun simt...

     Dragi elevi, ascultaţi ideea din clipul ăsta şi încercaţi să o înţelegeţi. Rămâneţi copii, dar cu responsabilităţi şi activităţi specifice vârstei voastre, bucuraţi-vă de timpul ăsta!
     Domnilor profesori, făceţi-vă timp să vă înţelegeţi elevii. Cu atâtea tentaţii în jur, cu atâta informaţie care se poate obţine aşa de simplu, cui îi place să stea ore în şir în bănci răsfoind manuale prost redactate? Din când în când renunţaţi la programa aia şcolară învechită şi vorbiţi-le copiilor liber şi degajat, s.ar putea să vă surprindă modul în care vor reacţiona.
     Dragi părinţi şi bunici, nu totul se învaţă la şcoală. Educaţia porneşte din familie. Nu doar profesorul e responsabil pentru educaţia copiilor voştri ci şi voi. Nu toţi elevii pot fi premiaţi şi nu toţi copiii pot fi buni la toate materiile deodată, astea sunt excepţii. Aflaţi aptitudiniile copiilor vostri şi ajutaţi-i să de concentreze asupra lor.
     Dragi părinţi şi domnilor profesori, să vă amintiţi că elevii au nevoie de apreciere, de încrederea şi atenţia voastră. De timpul vostru! De susţinere! Supravegheaţi-i, dar nu îi sufocaţi. Fiţi alături de ei în încercarea de a descoperi viaţa. Pregăţiţi-i pentru viaţă nu doar pentru un semestru sau un an şcolar. Nu îi criticaţi tare când greşesc - explicaţi-le iar, dar cu alte cuvinte, pe înţelesul lor...

#zâmbeşte #iubeşteviaţa :)