Eu sunt emoție :)

     Cu vreo trei săptămâni în urmă ziceam că februarie este genul de lună pe care nu o putem încadra în tipare, că e un amestec de cald și rece, de frumos și magie, de bine și uneori momente din alea nu chiar bune; că e câte un pic din fiecare anotimp, că e puțin din fiecare sentiment. Azi mai mult ca atunci cred asta și zic că luna asta, cel puțin din anul ăsta, este fix așa cum vrea ea, imposibil de pus în vreun tipar, imposibil de anticipat următorul pas. Mă trezesc dimineața și mă întreb „Așa, bun, azi despre ce este?” și n-am nici cea mai mică idee cum se va continua ziua. Uneori reușesc să-mi planific un minim de pași ziua, alteori ajung seara cu o agendă total diferită decât îmi închipuiam. Chestia asta în mod normal cândva mă speria, acum am rămas doar cu emoțiile. :)
     Este vorba doar despre emoții - emoții pe care nu voi reuși în veci să mi le controlez și pe zi ce trece îmi dau seama că nici nu știu dacă ar avea vreun rost. Eu sunt emoție, așa știu eu să funcționez, doar pe bază de emoție. Mă emoționează cele mai minore chestii dar uneori mă lasă rece lucruri care par emoționante prin definiție!

Zâmbește! Iubește viața :)