Azi - zi rece încă, dar soarele misterios mi-a făcut cu ochiul, am intrat în jocul lui și i-am făcut și eu. Ies afară. Îmi pun gluga hanoracului în cap și-mi caut treabă. Habar n-am când au trecut vreo trei ore - fără muzică în căști, fără telefon doar cu gândurile mele, într-o lume a mea. :)
Pe la o vreme așa, în toiul gândurilor mele îmi amintesc de motănei - sigur sunt în casă că altfel erau prin picioarele mele dar așa măcar o pot alinta pe Happy în voia cea bună (Happy e cățelul meu care habar n-am cum ar reacționa dacă ar reuși să pună laba pe vreun motănel dar nici nu vreau să aflu!)
Într-un final când intru, cred că a fost prima dată când i-am lăsat singuri în casă atâta timp, motăneii nu știa care și cum să se răsfețe pe lângă mine; nu știu sentimentul lor și gândul care l-au avut în lipsa mea dar știu sigur că prezența le-a adus o mare bucurie. Nu știu dacă prezența mea sau ideea de om în general. Atâta bucurie, atâta răsfăt, atâta alint n-am mai văzut de multă vreme nici măcar între oameni; poate că animăluțele știu să aprecieze asta altfel, poate știu să să-și arate sentimentele mai bine decât o facem noi uneori sau poate ăsta e modul normal de a te comporta când cineva care a lipsit se întoarce. Poate pentru ele nici nu a contat timpul poate a contat doar ideea că am revenit :)
Poate așa ar trebui să întâmpinăm și noi oamenii din viața noastră, să le arătăm apreciere și mulțumire că sunt cu noi, că se reîntorc, că ne sunt alături! :)
Zâmbește! Iubește viața :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreau să-ți știu părerea :)