10 minute!!!

          Serile de Denie, pentru mine, au devenit speciale în urmă cu ceva timp, când le-am înțeles importanța, când am înțeles mesajul. Mi-a părut rău că anul acesta nu am ajuns la toate, dar cu atât mai mult am apreciat apreciat momentul în care am fost acolo, la Biserică.
           Dacă seara de Joi impresionează prin momentul scoaterii Sfintei Cruci, seara de Vineri, pentru mine, – Mergi la Cer – e totul!!! Merită să aștept un an întreg pentru cele 10 minute. Tot ce vreau de la ziua asta, tot ce dă farmec serii, e cântecul ăsta; vreau să îmi aud preotul cântând. Atât! E unic, e impresionant, e prea răscolitor ca să nu mă emoționez total.
          După toată nerăbdarea, după toată așteptarea mea, popa nici măcar nu a cântat sau mai corect spus, a cântat prea puțin în comparație cu ce aș fi vrut, cu ce mă așteptam eu!!! Vorbeam cu Ninette și îi spuneam of-ul dar și speranța de care mă mai legam, ca să nu îmi strice tot Paștele: „Măcar de ar cânta când intră în Biserică!” ...
          Întru în Biserică și aveam gândul ăsta în minte, când năucită de „evenimentele” care se petreceau pe acolo (schimb de microfoane sau ceva de genul ăsta) începe popa să cânte ... Aia emoție frate, aia trăire!!! Zâmbeam ca idioata și nimeni nu a înțeles zâmbetul meu ...
          Asta numesc eu magie, asta e minunea în care cred eu! Din nou zic, o fi o simplă coincidență?! Poate, pentru că totul e posibil! Problema e că eu nu prea cred în coincidențe ... :)
            poza de aici!
          Despre Noaptea de Înviere nu mai vorbesc, nu are sens să mă mai repet, am vorbit în anii trecuți. Acum a fost la fel sau undeva pe acolo. Emoțiile și sentimentele se contopesc în aceleași trăiri dar cu Ninette acasă totul e altfel, e special ...