miercuri, 11 februarie 2015

Zâmbete și-atât! :)

     Sunt zile care dacă ar avea prelungire de ore tot nu mi-ar fi suficient timpul pentru tot ceea ce aș vrea să fac. Și mi se pare aiurea când trebuie să renunț la anumite chestii în favoarea altora dar în timp am tot încercat să mă obișnuiesc și cu astfel de alegeri. Cu prioritățile. :)
     Azi am realizat că trec fix prin perioada aia „când timpul aleargă în loc!”; pe undeva e ciudat, pe undeva e normal, pe de altă parte încerc să mă conving că uneori lucrurile au nevoie de timp pentru a se modifica. Și zilele anului ăsta au trecut într-un ritm alarmant de ajung să mă întreb „Când?” ca mai apăo să-mi revăd notițele și să-mi reamintesc.
     Uneori mă gândesc că de fapt, de tot ceea ce am nevoie este o organizare mai bună, o punere în top a priorităților și a lucrurilor cu adevărat importante. Că-mi pierd timppulși energia cu lucruri acre în timp se dovedesc a nu fi așa importante știu deja, ceea ce nu știu deja e cum să renunț la a mai face asta. Există o categorie de lucruri pe care le fac doar pentru că îmi aduc zâmbete, multe zâmbete. Infinit de zâmbete. Vreau să învăț să integrez chestia asta cumva printre lucrurile care contează, aștfel știu sigur că aș mai câștiga ceva timp.  Mă întreb oare alții, - tu spre exemplu cum rezolvi problema timpului care parcă trece prea repede? :)

Zâmbește! Iubește viața :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vreau să-ți știu părerea :)