Rock'n Roll, Baby!

     Ca și despre „O poveste de concert - Vunk în Orașul Minunilor!” și despre „Rock'n Roll, Baby!” scriu cu întârziere. Mereu cred că dacă las să treacă un timp o să îmi fie mai ușor să-mi găsesc cuvintele, să-mi clarific gândurile dar întotdeauna mă înșel. 

     Sfârșit de octombrie, București. Unii se pregăteau pentru „American Halloween!”, alții pentru derby-ul dintre Steaua și Dinamo, noi - pentru a doua oară în București în mai puțin de o lună - eram la Sala Palatului la „Rock'n Roll, Baby!” concertul celor de la Direcția 5! :)

     

     Există o emoție pe care o resimt înainte de concertele lor (și încă n-am reușit să-mi explic de ce!) iar pentru a elimina din ea, am preferat să ajungem un pic mai devreme, doar cât să apucăm să ne împrietenim cu sala, cu atmosfera, cu ce e pe acolo, s-avem timp să facem o glumă - două - trei :D

     A fost unic! Memorabil! De neuitat! :)
Fix când am ajuns noi, pe scenă încă se mai acordau interviurile de dinainte de concert (hmm, ce mi-aș fi dorit să fiu și eu acolo, să simt „pulsul” artiștilor cu trăirile și emoțiile lor!)
     Habar n-am când s-a umplut sala, când a trecut timpul ...

     Bang - trei clopote, Coco și a lor încălzire! Nu-i știam - aflasem că deschid ei concertul și abia așteptam să îi ascult - mi-au plăcut! Rock frate, rock!
    
    Apar!
    Marian Ionescu e primul, urmat de Marius Keșeri, Nicu Damalan și Toni Șeicărescu. Fiecare își ocupă locul, fiecare știe ce are de făcut! La fix 30 de secunde se aude „Nu te oprești, nu mă opresc trecem grăbiți către ce ... !” și „din noapte!” de deasupra scenei apare Cristi Enache (uah, ce o fi având oamenii ăștia cu înălțimile habar n-am dar știu sigur că mie îmi dau mii de emoții suplimentare!)
     Cred că ar fi tare ciudat ca după un concert Direcția 5 să nu folosesc cuvinte ca „magie!”, „unic!”, „de vis!” „show!”, „de neuitat!”, „memorabil!”, „genial!” :)
     
     Nu cred că există cineva care să fi fost la vreun concert cu băieții ăștia și să nu înțeleagă ceea ce zic :D
     Pentru scepticii care nu cred în cuvinte aveți aici înregistrarea! :)
     Și totuși a existat o nedumerire care s-a transformat în întrebarea serii „Carmin, unde este Carmin?” - a fost o absență ciudată și neașteptată, care pentru acel moment a rămas un mister (ha, între timp parțial enigma s-a rezolvat!)
     
      Știam că sunt buni (de asta și eram acolo!), știam câtă energie transmit, câtă emoție oferă dar după seara aia am rămas cu gândul la Nicu Damalan și la energia debordantă pe care o are omul ăsta! Nu știu care este secretul său dar e formidabil, pune o pasiune în ceea ce face încât e imposibil să nu fie apreciat pentru asta! :)

     A fost o seara unică, memorabilă, de pus acolo în „lada cu amintiri!” a sufletului. Genul ăsta de momente chiar nu se uită așa ușor. Despre astfel de momente se povestește cu aceeași emoție chiar dacă a trecut ceva timp! :)
     
     A fost o seară demențială dar care până la urmă nu putea să nu fie în tema nopții de Halloween :D
     Înainte de finalul concertului a început o avalanșă de telefoane, care „zdrang!” rup firul ... Din acel moment totul a fost mecanic și noroc cu înregistrările că am aflat și noi ce s-a întâmplat în ultimile 10 minute în sală.
     La naiba, dacă unii nu știu să citească unul din cele mai logice sms trimise de mine vreodată, asta nu mai este problema mea!
     Noaptea a continuat cu gânduri, scenarii și alte gânduri dar în final *mai e ceva neimportant, e bine! :)