Cu Puiu' – ziua a doua

           Dimineața somnoroasă, ploaia nostalgică, Vunk în căști și Ninette completează tabloul perfect al stării de relaxare.
           Mă gândesc cu regret la punctul minus din seara trecută, când farsa cu „Poliția pijamalelor” (apărută din imaginația debordantă de care a dat dovadă Ninette) s-a transformat într-o sperietură din prostie, dar eh, nu e bai, am trecut peste acel moment, cu un oarecare dezgust, evident.
           După o noapte scurtă urmează inevitabil pauza de cafea, ceva mai lungă că ne-au mai rămas ceva idei din orele trecute care trebuie dezbătute. Cu nasul tot înfundat, cu durere serioasă de gât și răgușită zâmbesc picăturilor de ploaie sperând că voi zări curcubeul.
          Între timp începe „telenovela” cu puiul care prea mic și plăpând, neacceptat de cloșcă învață să asculte muzică :D iar asta chiar îl calmează pentru că la scurt timp adoarme – sau doar s-o fi încălzit!? :P
          Timpul trece într-un ritm amețitor, habar nu am când, dar tot ce simt e nevoia disperată de a dormi. 10 minue, 15, nici nu mai contează, tot ce vreau este să dorm un pic. Când abia am ațipit vine Ninette cu un alt pui și îmi tulbură somnul. Ăsta e „Gălăgiosul”; nu era nici prea mic, nici plăpând, nici bolnăvior ci doar gălăgios. A adormit între timp, fără muzică, doar pe bătaile înimii mele iar eu am avut timp să reflectez pentru ceva vreme la micuța vietate; m-am gândit la tot ce e mic și crește, la tot ce se transfomă în timp și m-am gândit la Bumbăcel al meu ( Povestea pe scurt e că prin '99 când scăpat miraculos din „ghiarele bolii”, rămas orfan și singur, l-am plimbat prin tot orașul aproape o vară. Unde eram eu era și el, și cum mai tot timpul mi-l petreceam la mama la servici, Bumbăcel – cocoșelul alintat, a devenit vedetă zonei, fiind cunoscut de toți cei de prin jur. L-am pierdut într-o după-amiază, l-am plâns vreo câteva ore, dar l-am găsit în cele din urmă... Atunci a fost momentul în care m-am „revoltat” și mi-am promis că atunci când voi fi mare voi fi vegetariană deși nu prea văd nici acum cum voi ajunge să fac asta!!!)
          „Gălăgiosul” e parte din povestea zilelor de relaxare, e parte din poze și parte din gândul meu. Nu știu dacă atunci când îl voi revedea îl voi recunoaște (”Plăpândul” deja nu mai e L ) pentru că o să crească mare și frumos, o să fie un cocoș (sau o găină foarte guralivă!!!) mândru, țanțos și țâfnos.

Seara iar am urmărit apusul, un avion prea grăbit și am văzut luna în toată splendoarea sa. Și în vis am văzut curcubeul...