Gând ...

Supernatural, Sam și Dean, tu ...
Fără tine ...
Cât de încântată am fost când am terminat Prison Break, ce mi-a plăcut discuția noastra de după, ce te-ai mai amuzat atunci pe seama lui ”Scofield al meu” :D
Acum am ajuns doar să port un „dialog imaginar” în fiecare joi, să îți povestesc toate ”descoperirile” mele, să îți zic ce îmi mai place sau să îmi amintesc ce îți plăcea ție :)
Cum te-aș putea uita, cum să uit momente, ironiile tale, cum ți-aș putea uita recomandările și mai ales sfaturile? Cum aș putea să fac asta???
Uneori totul pare așa de demult, pare așa îndepărtat în timp dar nu sunt decât 2 ani. 2 ani. Doar atât. Te regăsesc în fiecare joi, te regăsesc în fiecare lumânare, în melodii, în filme și în cărți; și în gânduri.

Exact asta mi se întâmplă mie: cuvinte vechi, cuvinte dragi, zâmbet idiot fără control - când recitesc ceea ce a mai rămas din conversațiile noastre.

Au trecut 2 ani de zile înger al nostru ...
2 ani ciudați, uneori lipsiți de culoare, de sens ... Au apărut multe întrebări, departe de a fi legate de tine în mod direct, au apărut întrebările acelea pe lângă care în mod normal aș fi trecut nepăsătoare, pe care poate nici nu mi le-aș fi adresat, nici nu aș fi crezut că există ... Dar totuși uite-mă: cu o mulțime de întrebări, fără vreun răspuns ironic de al tău, fără vreo glumă de a ta, fără o abordare a situației așa cum știai parcă doar tu ...