Ne vedem rar, poate mult prea rar decât este normal, dar într-o lume într-o continuă schimbare, acceptarea e singura oportunitate. Profit de toate clipele noastre când suntem toți, dincolo de mofturi, contradicții, de nemulțumiri. Am învătat să ne acceptăm, să reducem nervozitatea la maxim câteva minute, să lasăm chestiile negative pentru alții. Noi suntem noi dincolo de bariara timpului, de spațiu, dincolo de orgolii, dincolo de aparențe. Zâmbetul complice, înțelegerile din priviri, fac parte din situații fascinante, iar uneori înseamnă totul. Nu mai aștept cadouri, asta e cadoul perfect. Timp din timpul lor e tot ceea ce vreau. Habar nu am la ce cadouri visam cu ani în urmă, la ce îmi doream să primesc de la ai mei, dar acum știu!!! E ciudat, Somnorici pleacă iar (peste 2 zile!!!) - și nici nu știu când au trecut cele două săptămâni, o să îmi fie dor de clipele astea, de momentele noastre, de idioțeniile lui, de tot ce face el. Până când îl revăd la anul, mai e mai puțin de un an :D - iar eu abia aștept; indiferent de ce facem noi, indiferent de ce zicem este ceva dincolo de limita vizibilă, de înțelegerea normală, poate ăsta e secretul nostru; dacă ar trebui să explic ciudățeniile care ne leagă nici nu aș ști ce să zic. Asta nu poate fi explicat, definit, spus. Poate fi doar trăit. Până când ne vom revedea noi iar, habar nu am cât timp o să mai treacă, poate un an, sau 2 sau poate 5. Eu aștept de pe acum, când nici măcar nu s-a încheiat aceasta memorabilă perioadă, următoarea întâlnire. Vom fi mai mari, voi avea alte gânduri și alte planuri, voi vedea poate viața diferit, poate voi avea deja și nepoței :D
"Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că acel drum nu duce nicăieri" - :) JJ Kennedy
miercuri, 26 septembrie 2012
Dor de noi!!!
Mi-a fost atât de dor de noi încât nici nu îndrăzneam să visez la clipele astea. Familia mea nu are nici o treabă cu perfecțiunea, cu ideea de familie perfectă, dar asta e ceea ce iubesc cel mai mult. Ne completăm reciproc, fiecare cu nebuniile lui, cu stolul lui de vrăbiuțe, cu ideile și gândurile sale, iar când ajungem toți la aceeași concluzie trebuie să sară unul în contradictoriu, să fie unul dintre noi nemulțumit. Atunci începe nebunia clasică, iar într-un 3 contra 1 e cam neplăcut pentru cel din urmă. Un joc de 2 la 2 e preferatul meu, dar e cel mai rar întâlnit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreau să-ți știu părerea :)