luni, 15 iunie 2009

Căpșunile îmi amintesc de tine :)

     Plictisită de lumea foilor virtuale în care se ascunde conținutul pe care îl am de învățat pentru examen, am încercat să mă desprind pentru câteva clipe și m-am mutate pe pagina de blog a Laurei. După ce am citit cele mai recente două post-uri ale ei, m-am bulversat oarecum, deși totul face parte din viața! 
     Am încercat să alung senzația care m-a cuprins și pentru că nu am reușit, am respirat adânc aerul atât de cald al după-amiezii de iunie, am privit spre nicăieri dar pașii mi s-au îndreptat teleghidat spre locul meu cu căpșuni... 
     Am zâmbit bucuroasă crezând că asta era tot ce aveam nevoie: o scurta evadare în natură, în gradinuța mea. Nu am regăsit nici pe departe liniștea dorită pentru că mi-am amintit de tine iar o dată cu asta, nimic nu a mai fost ca până atunci :)
Acolo între căpșuni, între aceste fructe care alături de cireșe, vișine și nuci îmi amintesc de tine, totul a căpătat un alt sens... 
Da, mi-am amintit de tine mai mult ca până acum, mi-am amintit de tine altfel! Acum trei ani pe vremea asta era totul atât de frumos deși eram față în față cu Bac-ul, era totul atât de liniștitor deși persista în suflet - emoția și neliniștea, era totul altfel pentru că erai tu cu mine; azi le simt pe toate acestea plus lipsa ta; îmi este dor de tine și vreau măcar momentele când culegeam căpșuni împreună să le pot retrăi; anul acesta a reușit din nou producția de căpșuni, este iar o recoltă bună, asta în ciuda spațiului mic pe care îl am la dispoziție; am încercat să zâmbesc și să mă bucur de mirosul căpșunilor, ca să nu mai spun de gust, dar nu știu, ceva lipsea - lipseai tu; anul trecut a fost altfel, inconștient poate, am stat departe de căpșuni (nici nu prea au fost, ce este drept!) dar acum când mi-am petrecut ceva timp iar în "lumea lor" a fost aiurea fără tine :)
Nu pot exprima în cuvinte cât de mult simt lipsa ta, cât de mult îmi este dor de tine dar pot spune că în sufletul meu se ascund bine toate aste! E anotimpul căpșunilor mi-e dor să le strângem împreună, să vorbim și să râdem. Îmi este dor de tine! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vreau să-ți știu părerea :)