Fragmente ... din timp! :)

Sfârșit de săptămână...
    
     Am lăsat în urmă ceva proiecte nefinalizate, câteva sute de pagini pentru examen pe care nu am reușit să le învăț dar mi-am luat un week-end liber!
     Îmi era tare dor de o evadare într-un loc liniștit! Niciodată singură, mereu cu Ninette, fără să mă gândesc prea mult, am plecat.
     E locul în care ea a copilărit și unde se simte în largul ei ... Amintirile mele, puține ce-i drept, în comparație cu ale ei, sunt frumoase și mereu mă amuz când mi le amintesc! La mătușa mea, că despre locul ăsta e vorba, totul e altfel, e diferit...
     Când revin în acel loc mereu trăiesc un sentiment unic, sunt cuprinsă de emoții greu de explicat în cuvinte și nici măcar acum, după atâția ani, nu îmi pot explica de ce! E totul desprins parcă din altă lume, una diferită de cea în care trăiesc. Nu știu, acolo mă regăsesc pe mine într-un mod ciudat!    Acolo suntem noi, eu cu mine iar asta îmi place tare mult.  
     Oamenii se comportă altfel, vorbesc altfel. Nu pot să îi salut și să merg pur și simplu mai departe. Mă opresc în loc și schimb câteva cuvinte cu omul din fața mea care pare atât de bucuros când mă revede, că mă face să mă intreb care o fi motivul acestei bucurii...
    
     E un loc tare liniștit și mie îmi place mult! Acolo am re-văzut cel mai frumos asfintit de soare (am spus "re" pentru că mereu mi se întâmplă să văd "cel mai frumos" asfințit!) și am trăit clipe minunate când urmăream cum soarele încet-încet se "pierde"...; în depărtări auzeam greierașii cântând și îmi doream ca seara să nu se mai sfârșească dar noaptea a coborât rapid și prima mea zi era pe sfârșit...

Îmi place să mă joc cu tot ce îmi iese în cale: cățelușa, pisica, puișorii atât de mici încât se pierd prin iarba deasă și mare, mofturoșii cocoși - care au „sărit” mereu la mine; cu iepurașii de diferite mărimi care se speriau mereu când încercam să îi iau în brațe; la fel de fricoși au fost și cățeii ăia atât de mici și frumoși foc, dar nu am rezistat să nu mă joc preț de câteva minute cu ei chiar dacă, mama lor, mereu prin preajmă nu prea era încântată de prezența mea în jurul puișorilor ei...
     Cel mai greu a fost, ca de obicei, când a venit vorba de văcuțe (da - da, am fost să aduc vaca de la camp!!!). Evident, iar am stat la trei metri în spate ei și am lăsat-o pe Ninette să se amuze de mine, din nou; acum când am revenit acasa, îmi e deja dor de văcuța aia și tare mult mi-aș dori să fiu iar acolo, pe camp ...
    
Pentru câteva zile acolo nu mai sunt contra cronometru, nu mă mai interesează telefonul (cel mult pentru a vorbi cu mama!), nu mă mai interesează nimic! Sunt zilele mele de libertate și încerc mereu să profit cât pot de mult de asta! Știu că e un timp scurt, care și așa trece repede și vreau să îmi încarc bateriile pentru încă o perioadă!

Va doresc și vouă clipe minunate cel puțin ca cele trăite de mine...