vineri, 6 februarie 2015

Alți fulgi de nea - același zâmbet! :)

     După zilele astea în care am văzut cum zăpada se topea sub razele timide ale soarelui azi m-am bucurat iar de ea. Alți fulgi de nea - același zâmbet! Au căzut din cer fulgii pe ritmurile unei melodii pe care nu mi-o amintesc dar pot să jur că am mai ascutat-o și cu alte ocazii. Am încercat să o regăsesc în amintirea altor ierni dar n-am reușit. Știu că o voi mai auzi cândva, probabil cu următoarea ocazie când fulgii vor cădea din cer iar eu voi aceleași sentimente amestecate-n suflet - acolo ceva între liniște și neliniște, acel sentiment care nu-i prea clar - e un amalgam de stări, de culori, de vise și gânduri, de zâmbete și promisiuni. :)
     În primele zile din februarie când vedeam așa cum dispare zăpada încet - încet, cum primăvara îmi facea cu ochiul timidă a apărut sentimentul de nostalgie după iarna asta care a fost perfectă aproape; credeam că-i gata cu iarna, că o să revăd fulgii de nea doar la finalul anului, ca albul de iarnă e pe final - și am zâmbit când dimineața era totul alb în jur, totul părea așa liniștit, totul părea într-o îmbinare perfectă. A fost un pic de vânt doar dar atât cât să-mi amintească bucuria melodiei pe ritmul cărora cădeau fulgii din cer. :)
     E februarie! Era clar că o să ningă, era de așteptat! Primăvara se grăbește dar iarna se lasă greu convinsă să plece! A fost iarnă magică iar asta nu se poate încheia așa brusc, mai există magie care trebuie răspândită, mai există momente care trebuie trăite! :)

Zâmbește! Iubește viața :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vreau să-ți știu părerea :)