Mereu am avut o dragoste nebunească pentru chitară, poate pentru că în copilăria mea am ”zdrăngănit” la o chitară veche, cu vreo 3 corzi lipsă, una s-a mai rupt sub degetele mele... Așadar, chitara veche cu 2 corzi a rămas pierdută în „lada cu amintiri”, plină de praf și la o aruncătură de băț de a fi aruncată de tot de mama:), am scăpat-o atunci, am ținut-o ascunsă o vreme, iar după și-a reluat locul:) Acum are corzi noi, e admirată de toată lumea care o vede, dar regretul meu e că nu am pătruns în universul magic al ei, corzile încă nu îmi ascultă degentele, iar degetele mele nu știu încă să se plimbe pe corzi;) E un început însă, am găsit pe net cursuri online și din când în când mai ”zdrăngănesc” la chitara mea veche .... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreau să-ți știu părerea :)