Sunt dorințe care încolțesc în mintea mea și evident că vreau să le împlinesc. Cumva ajung în punctul ăla. Nu știu, poate destinul, poate norocul (sau ghinionul!), poate Îngerul meu, poate și câți de poate ar mai putea fi. Cumva ajung față în față cu zâmbetul dorinței. Și-aici mă blochez - în dorința mea inițială lucrurile stăteau un pic altfel, în gândul meu nu se întâmplă chiar așa. Cerem de la viață lucruri și apoi ne plângem că le primim, că nu se întâmplă fix așa cum vrem noi. Cam mare contradicția asta. Cine să ne mai înțeleagă!
Eu uneori, de multe ori, nu mai reușesc să țin pasul cu ceea ce se petrece în viața mea. Eram obișnuită să „regizez” o mare parte din ceea ce făceam sau ceea ce mi se întâmpla dar în momentul ăsta totul e în dezordine - și cumva, culmea, îmi place dezordinea asta. Faptul că n-am nici cea mai mică idee despre ceea ce urmează să se întâmple în momentul următor e cumva frustarnt dar e și liniștitor. Iuuhhhuu! Zâmbesc ca o idioată atunci când îmi dau seama că n-am „replică!” nici măcar acolo unde altădată știam și o parte din continuare. :)
O fi de bine, o fi de rău habar n-am! Știu doar că ceva se întâmplă! :) Și-ntr-un fel, gândul ăsta nici nu mai are putere să mă sperie.
Ceva se întâmplă și-ntotdeauna urmează ceva mai bun, mai frumos, mai puternic! :)
Zâmbește! Iubește viața :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreau să-ți știu părerea :)