De ziua ta mămico :)

Cât îmi era de ușor cu ani în urmă să vorbesc despre mama, să scriu și să transmit ceea ce simt pentru singura ființă pe care o port în suflet ca pe o icoană.

Încet-încet mă fâstâcesc în gânduri, mă pierd în cuvinte și din ce în ce mai greu reușesc să transmit ce simt! Am început să simt prea mult, prea profund, prea emoționant! Am uitat să mai transmit, totul rămâne undeva în urmă, în sufletul meu și am senzația că nu vrea să mai plece!!! Ar fi atât de frumos, de bine și de liniștitor dacă aș putea măcar transmite ceea ce simt pentru mama!

De ce oare ne pierdem în fața lucrurilor care sunt atât de frumoase, de dragi, de simple?! Mă simt neputincioasă în fața emoției de care sunt stăpânită, mică și atât de fragilă :)