miercuri, 30 noiembrie 2011

Hachiko: A Dog's Story

Am văzut filmul ăsta după o perioadă de tăcere, după ce am stat în lumea invisible o vreme, aveam nevoie de o pauză, de regăsire, de readaptare la mediul încontinu același, după o perioadă de speranțe și vise tăiate pe rând cu creionul abia ascuțit. Fiecare zgârietură mi-a atins inima, mi-a provocat dureri și au curs lacrimi; poate a fost nostalgia unei alte toamne pierdute printre frunze, prin nori din ce în ce mai negri și frig; poate e emoția confuză a altor colinde, a unui alt brad, a altui decembrie pe care mi-l doresc plin de zăpadă!!! Nimic mai mult nu s-a întâmplat; există astfel de momente atunci când nu e loc de altceva; filmul ăsta vreau să cred că a venit la finalul acestei perioade... Este lecția pe care vreau să nu o mai uit.

Filmul așa cum l-am văzut eu, ce m-a impresionat și ce cred - AICI

Lecția aceasta vreau să mi-o amintesc de acum în fiecare dimineață și în fiecare seară, în fiecare moment în care sunt eu cu Happy a mea, până atunci când mă v-a pierde, sau eu pe ea :( Vreau să mă bucur de toate momentele noastre și să îi arăt cât de mult înseamnă pentru mine, cât mă bucur atunci când o aud lătrând bucuros când ajung acasă, sau privirea din ochi atunci când plec.

Chiar dacă mă trezește dimineața mult prea devreme prin lătratul ei isteric, chiar dacă latră tot timpul când o vede pe Veve, chiar dacă nu vine niciodată la timp să o leg, este cățelul meu de suflet, și mi-o amintesc de când era un ghemotoc alb-alb, mic si pufos. Dar despre transformarea lui Happy din „acel ghem mic și pufos” altădată :)

2 comentarii:

Vreau să-ți știu părerea :)