E trist că în alergarea asta continuă uitam ce contează ...
Alergăm după bani pentru a ajunge la o fericire care nu avem nici o garanție că există. Suntem ipocriți și spunem că nu ne pasă de bani, că punem oricând prietenii și familia înaintea lor, dar ajungem să ne mințim singuri ... Pentru câțiva lei în plus sau euro mai nou, uităm de familie, oameni care contează, prieteni, amici ...
Uităm să sunăm oamenii dragi, să trimitem mesaje de „La mulți ani!” în alergarea asta continuă, renunțăm să spunem „mulțumesc!” pe motiv că e prea banal, prea târziu, fără sens; lăsăm sms-uri fără răspuns că „nu am timp acum!”
Doamne, oare unde ne-am pierdut și de ce?!? Căutăm toate motivele să amânăm întâlniri, să pierdem timp ca mai apoi să regretăm. Găsim scuze stupide pentru orice dar uităm ce contează ...
Îmi e al naibii de dor de timpul trecut, de cozonacul mamei, de zilele de sărbătoare în familie, de ce era frumos și sincer în inima mea de copil ... Acum privesc în urmă iar în amalgamul de sentimentecare mă copleșesc ... îmi mai aduce bucurie doar să îi știu fericiți pe ai mei ...
Și dacă ă să mă cuprindă vreodată nebunia asta de a alerga continu spre un scop inexistent sper măcar să reușesc să rămân umană ...
„Căutăm toate motivele să amânăm întâlniri...” pentru că o să mă întreb mereu care a fost defapt scopul tău?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreau să-ți știu părerea :)