Oamenii ...
Privesc în jur la oamenii pe care îi cunosc, oameni care nu m-ar putea dezamăgi, oameni care ar putea dezamăgi prin definiție, oameni care îmi sunt dragi și oamnei pe care îi respect pentru ceea ce sunt. Vorbesc adesea fâstâcită despre ei pentru că într-un fel sau altul mă simt legată de toți ai mei, pentru că ... sunt ai mei! Sunt parte din viața mea.
Uneori privesc oamenii din jurul meu și îmi dau seama că nu îi recunosc. Defapt oamenii dezamăgesc și rănesc în același timp, poate din greșeală, poate fără intenție, poate din prostie. Sau poate cred eu asta. Poate doar îi înteleg eu greșit.
Poate că așa suntem noi oamenii în general: aruncăm în vânt cuvinte și jonglăm cu ele fără să ne pese cine sau când o să fie afectat de jocul nostru ...
Mă trezesc de multe ori cu numele meu jonglat în jocul murdar al unora; și poate că nici măcar nu m-ar afecta dacă nu ar fi jocul oamenilor în care eu cred, oameni dragi și frumoși, jocul oamenilor mei!
Iar atunci mă revolt, mă cert cu mine și mă cert în gând, cert clipe și momente, dar zâmbesc trist și mă întreb retoric: de ce?! L
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreau să-ți știu părerea :)