Și a plecat ...

Când mă gândesc la Adrian Păunescu îmi vin în minte cuvintele din Rugă pentru părinți, îmi vine în minte clar definită imaginea lui, iar într-un colț de memorie răsună ca intr-un ecou vocea ... Dimineață m-a cuprins un soi de tristețe destul de greu de explicat în cuvinte. Trăiesc regrete pe care nu le pot înțelege ... Rânduri frumoase, de toamnă, atât de pline de înțelesuri ...

• Iubito, vine toamna peste toate

Bacovia reintra în portrete

Cad frunze picurînd singuratate

Și tu ai gesturi parcă mai încete.

• Și te iubesc la echinox și dupa

Iubito, vine toamna să decline

Să macine, să năruie, să rupă

Al lumii apogeu de feminine.

• Cum tu rămîi la țărmure de mare

Eu plec s-aștept și crivăț și omături

Și să mă-mbăt la mese singulare

Cu umbra lui Bacovia alături.

• Iubito, vine toamna dinspre munte

Cu ghilotine și anestezie

Tot omul e un snop de amănunte

Care amenință esența vie.

• Cu hachite și mofturi și-alte alea

Îmi esti pedeapsă, dar îmi ești și doamnă.

De pomi sinucigași se umple valea

Iubito, te iubesc și vine toamna.

• Natura se închide ca un templu

Cu lacăte de fosfor și rugină

Eu morții mele te voi da exemplu

Cît ești de disperată și senină.

• Iubito, vine toamna pîna-n oase

O simt în mîna care ți se-ntinde

Privește, ies fumuri peste case

Iubito, după toamnă vin colinde.

Dumnezeu să îl ierte!

Și poate acum, când am rămas fără un alt om de talia lui, îl vom respecta ...