vineri, 1 octombrie 2010

Toamna pe care o vreau!

Început de octombrie, de an universitar (chiar dacă prin unele locuri a început deja!!!), de planuri noi și alte încercări, de vise și incertitudini, de speranțe, cel mai important de noi sperante. Încep să respir și reânvăț să trăiesc în acest nou început de lună, nou început de planuri. Învăt să retrăiesc datorită cursuri și seminariilor (la care încă nu am ajuns!!!) dar care par să mă atragă mai mult ca până acum (prietenii știu de ce!!!), darorită oamenilor pe care îi am lângă mine și a celor care mă binedispun, a oamenilor care sunt departe dar mereu prezenți în viața mea.Învăț să retrăiesc pentru că Miau mă obligă să învăț asta. Miau e o scumpete de pisică, o am de vreo 2 luni și e cea care acum e responsabilă cu buna dispoziție, cea care mă face să zâmbesc, mă trezește în toiul nopții/sau dimineața mult prea devreme, care vrea doar în brațe și care e mereu în picioarele mele atunci când am cea mai puțin nevoie de ea ... E frig afară, e o senzație ușoară de răcoare și în suflet, de melancolie și melodramă. E început de lună cu câteva zile speciale: Flory (1 octombrie), Lory (2 octombrie), Simonicel (4 octombrie), Io' (5octombrie) iar lista lungă continuă toată luna (dar eu vorbeam doar de început!!!) și ”La mulți ani!” pe măsura sărbătoriților.

Sunt câteva aspecte nesigure ale lunii, câteva neclarități (încă!!!) dar sper ca acestea să fie recompensate de reântâlnirea (posibilă!!!) cu Ninette și cea mai probabilă (dar nu certă, cu Bicu), oricum or să fie alte câteva clipe - sigure însă – cu persoane dragi și oameni cu care îmi place mereu să mă reântâlnesc ... E mijlocul toamnei aproape, deși sunt sigură că soarele o să mai strălucească la fel de frumos ca și până acum, dar o să fie iar furtunile de praf și frunze, ploile reci, dimineți și seri răcoroase, or să plece iar pasarile și câinele meu iar o să latre răgușit, dar e toamnă, o toamnă pe care o vreau frumoasă și veselă la fel că și octombrie al său.

2 comentarii:

Vreau să-ți știu părerea :)