Atunci, acum

• Dupa 10 ani privesc oarecum nostalgica in trecutul plin de culoare, prin soaptele sufletului pierdute in amintiri, prin lacrimile transformate in zambete, in credinte, sperante si vise de mult apuse. Prin fiecare aripa retezata de vis, se nasc mereu altele mai mari, frumoase, puternice ...
• Nu mai sunt copilul cu visele nebunatice din trecut, dar cred la fel de tare si cu patos in ce imi doresc. Plang cu aceeasi patima acum, dar ma bucur la fel de rezervat. Zambesc si am bucur. Atat. Acum nu ma mai implic emotional in orice discutie si par mai sigura pe cuvinte. Nu ma mai enervez la fel de des si privesc totul mai detasata. Nu mai am acele probleme imposibli de rezolvat, imposibil de inteles, imposibile. In timp se rezolva toate! Sau poate ca ele nu mai conteaza. Poate ca se reduc la tacere fara a mai fi importante.
• Raman importante pentru o varsta superba pierduta printre ani si prea multe regrete, prin lacrimi si prae multe dezamagiri. Raman amintiri superbe cu mici victorii colorate in cele mai frumoase nuante, raman lacrimi de bucurie si sentimente de mandrie. Raman... Sunt comoara mea. Am invatat in timp ca sunt momente care nu se uita, momente peste care nu se poate trece usor, dar toate astea ajuta in viitor. Pentru tot ce sunt azi am avut nevoie de trecutul meu. Trecutul meu controversat si plin de clipe emotionante, infrangeri durerose si dezamagiri mari, victorii mici si razboaie castigate. Toate sunt ale mele si nu vreu sa uit nici una din amintiri.
• 20 iunie ziua mea magica, ziua sperantei si a viitorului, a viselor si a nostalgiilor. Copilul de ieri, eu ce de azi... 10 ani distanta! Si totusi eu! Amintirile mele, visele mele, speranta mea. EU!