Regrete...

Exista lucruri care dor, care oricat de mult as vrea sa mi le explic nu prea pot. Fiecare succes cu echipa de club, fiecare bucurie traita alaturi de Chivu, se transforma in tristete cand e vorba de Nationala. Nu stiu, de fiecare data parca exista ceva invizibil, care dupa marile succeste cu echipele de club, fotbalistii romani trebuie sa traiasca dezamagirea unei Echipe Nationale care nu are rezultatele dorite. Fiecare succes, e defapt esecul Nationalei, fiecare clipa fericita de la club, e umbrita de o lacrima a dezamagirii nationale... Nu stiu de ce, nu stiu daca exista vreun motiv. Vreau un motiv simplu, fara ghinion, fara arbitri care sa ne defavorizeze, fara zile proaste, sau jucatori neexperimentati. Nu vreau motive care se ineaca inainte de a ajunge la mal. Nu stiu, am nevoie de un raspuns simplu, concret. Poate ca asta e destinul fotbalului romanesc intr-o perioada cand jucatorii romani nu par a mai fi ceea ce au fost... Poate ne cam grabim sa ii numim briliante, printi, diamante, eroi... Inainte de toate sunt jucatori! Inainte de toate au un nume! Imi este ciuda ca ratam turneu dupa turneu, campanie dupa campanie, imi e ciuda ca in dreptul lui Chivu cand o sa vina vorba de Echipa Nationala or sa sara din tastatura 2 turnee finale de Campionat European ... As vrea ca peste ani sa zambesc la cuvintele astea si sa scriu altceva. Sa scriu despre un Mondial si inca un European, in cel ami fericit caz, m-as bucura si pentru astea sincer! Chivu are deja o varsta, nu pot sa mai cer prea mult... Cred in generatia condusa de Chivu, si imi doresc din suflet si rezultate notabile cu Echipa Nationala!