Februarie, o luna marcata de o zi...

• 19 februarie, nostalgii si frustrari, dor, amintiri si regrete, soare, cald, ciripit vioi de vrabii, zapada multa inca, Amy, planificari, liste, evadare printre ... cruci de lemn sau de fier, mai noi sau mai vechi, morminte acoperite de zapada, dor, ganduri care razbat dincolo de pamant, monolog(!!!).
• Atat de mule figuri din copilaria mea adunate in acest loc numit straniu, cimitir. Puzzle-ul vietii mele pierde piesa dupa piesa... Tot mai multe cruci cu numele oamenilor din viata mea - plecati nedrept, fulgerator, neasteptat sau previzibil (desi oricat de pregatit vei fi pentru un astfel de eveniment tot prin surprindrere vei fi luat) - atat tineri cat si persoane imbatranite de timp. Sunt povesti de viata incheiate prea devreme, pagini albe lasate nescrise...
• M-am plimbat prin cimitir singura, dupa mult timp (aproape ca am si uitat care e sentimentul!!!). Imi place sa fac asta, acolo e o parte din mine si ... pentru mine. Nu mai simt acel sentiment ciudat de demult, ciudata am ramas doar eu; ma plimbam printre morminte si zambeam. Era zambetul meu, pierdut printre stresul zilnic ivit din fiecare situatie neasteptata, neprevazuta, neplacuta. Asta e viata iar moartea face parte din ea. Azi vorbesc degajat despre acest fenomen natural, maine, nu stiu. As fi vrut sa lenevesc pierduta pe o banca, dar fiind toate ude, am preferat sa raman langa o cruce atat de draga mie unde au fost si multe lacrimi candva, dar acum au ramas doar ganduri... Era liniste. Acolo gandurile sunt altfel, sunt singure in lumea lor, limpezi, totul e analizat altfel. Acolo timpul trece altfel si se masoara altfel, nu in minute, nu in ore poate doar in bine si rau, frumos si urat...
• Am plecat de acolo cu zambetul castigat azi dar si cu ceva sperante inghesuite intr-o cutie de chibrite cu multe bete deja arse... Priveam jocul lumanarilor in adierea usoara a vantuli si ... era asa frumos!!!
• M-am reantors pe acelasi drum... Pe zapada inca neatinsa tare de razele soarelui am vazut niste pasi pe zapada, am ras, nu stiu, mi s-au parut caraghiosi... I-am analizat mai bine si mi-am dat seama ca defapt erau pasii mei, erau urmele mele de cand m-am dus. A fost ciudat si nu pot explica de ce. A fost ca un vis. A fost ciudat sa imi vad urma pasilor pe zapada inca netransformata in flescarie.
• Oare nu cumva asa e viata? Urmam un drum - cu urcusuri si coborasuri, cu petale de lalea si spini de trandafir, cu vise si dezamagiri, sperante si realitati, cu furtuni perfecte si soare umed - ca la un moment dat sa fim nevoiti sa mergem in sens invers pe drumul parcurs, cand sa ne putem vedea greselile si lucrurile bune, zambetele si lacrimile, dar sa nu mai putem face nimic, sa nu putem interveni? Nu stiu, m-am gandit la asta atat cat a tinut urma pasilor mei pe zapada...
• O melodie de existenta careia nu stiam, descoperita la Hello Radio, a, ascultat-o si ... mi-a placut.
• Pe zi ce trece incep sa ascult cu mai multa placere Hello Radio, la inceput a fost curiozitatea, acum placerea de a asculta un Hello Radio de calitate. Merita ascultat chiar daca e inca tinerel are in spatele lui oameni cu o bogata experienta (daca nu ma credeti pe cuvant informati-va!!!). Sper sa creasca la fel de mare ca prietenul meu drag - Radio Romania, dar pentru ca cei mici au intotdeauna nevoie de mai multa sustinere ca sa creasca mari ... ascult Hello Radio.