Soare timid, vrabii ciripind dar aceeasi mare de zapada, acelasi peisaj alb in jurul meu care pana acum ceva vreme imi facea bine, imi placea. De ceva timp persista o stare de nervozitate, poate putin chef de a continua, poate prea putine provocari in viata mea, poate prea multe vise pierdute in fulgii de zapada, poate doar o perioada proasta, poate... Prea multi poate, prea putine certitudini, prea multe dorinte stopate, prea multe vise frante... Prea multe incertitudini, prea putine reusite, prea multe aripi de vise taiate, prea putine sperante... Poate azi sunt pesimista, prea pesimista doar, poate maine soarele o sa imi zambeasca complice si o sa imi revina acel chef de viata. Poate maine... Intotdeauna traiesc cu speranta ca undeva in viitor, candva, o sa fie mai bine. Intotdeauna. Maine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreau să-ți știu părerea :)