"Hai mai bine despre copilaăie să povestim, căci ea singura este veselă și nevinovată. Și, drept vorbind, acesta-i adevarul. Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încalecăt pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal de cei mai strașnici, pe care aleargă, cu voie bună, și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toată inima, de-ți ia auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului...
Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când e lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce-a zice." Ion Creanga - Amintiri din copilarie
După aceste cuvinte, ale mele nu știu dacă mai au vreun rost; și nici nu știu dacă azi îmi doresc să mai zic ceva! Poate doar că vreau să mă simt copil, vreau să simt că sunt copil. Nu mai pot trăi tot ce a fost demult, dar amintirile vor fi mereu prezente și nu o să poată nimeni să mi le ia niciodată.
"La mulți ani!" tuturor care și-au păstrat sufletul de copil indiferent de vârstă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreau să-ți știu părerea :)