Aș fi vrut să se fi prelungit ziua de 1Iunie; aș fi vrut să stau mai mult în lumea poveștilor, pe acest tărâm atât de minunat al copilariei, unde nu există atât de multă răutate și invidie!
Am cam obosit; totul pare atât de greu și atât de complicat iar eu mă simt așa neputincioasă uneori...
Singurul lucru pe care pot să îl fac este să merg mai departe , dar privesc mereu în urmă! O fi bine?!
"Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de ingrijire. Copilul, încalecăt pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal de cei mai strașnici, pe care aleargă, cu voie bună, și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toata inima, de-ți ia auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului..."
Voi ce faceți când vă simțiți copleșiți de toate problemele? Cum scăpați de această stare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreau să-ți știu părerea :)