Cât de ciudat :)

     Am amânat mult momentul în care sa ma apuc de proiectul final, pentru că așa îmi place mie să fac totul contra cronometru; așa sunt eu - îmi place riscul, iar riscul e un mod de viață pentru mine!Sunt mereu la extreme - pierd sau câștig, îmi ieșe sau nu - rar sunt la mijloc. Asta sunt eu! Dar îmi place tare mult așa! În cele câteva zile pline de agitație, ceva stres și multă nebunie sunt tare fericită, deși pe moment, îmi promit că nu  voi mai lăsa niciodată nimic pe ultima sută de metri, dar mereu sunt doar promisiuni. Azi, m-am hotărât să încep să scriu, dar înainte cum era firesc au fost și câteva cuvinte schimbate pe mess, iar lucru care m-a marcat azi a fost pe cât de firesc pe atât de ciudat. În cei trei ani m-am axat pe două mari subiecte: alcool și droguri și persoane cu handicap. În tot acest timp nu m-am gândit o clipa că persoana lângă care am stat 4 ani de zile, ar putea să îmi răspundă la întrebări altfel decât o facem noi, majoritatea, implicată fiind în "fenomen".
     Azi când am realizat acest lucru am trecut prin diverse stări. La început am fost dezamăgită de atitudinea mea (cum de am putut uita cei 4 ani petrecuți împreun?!) dar apoi am zâmbit larg și am concluzionat că as prefera ca marea majoritate a oamenilor să gândească a fel ca mine. În tot acest timp, în acești ani persoana de lângă mine a fost la fel ca noi, la fel ca ceilalți, nu am privit-o diferit, am privit Omul, nu fizicul sau. Ar trebui să vedem diferențele dintre noi, atunci când aceste persoane se implica în o groază de proiecte, iar cei mai mulți dintre noi preferăm tot felul de activități minore. Ar trebui să nu mai punem accent doar pe fizicul prietenilor noștri, ar trebui să vedem ce putem învăța de la ei; sunt diferiți, dar multora dintre noi ne dau clasă în multe domenii, sunt la fel de capabili ca noi, au aceleași planuri și vise, au aceeași speranță în suflet.
     Ar trebui să le acordam mai mult din timpul nostru acestor persoane și poate așa vom învăța să fim și noi mai buni, mai înțelegători, mai altfel.
 Ps. Azi blogul meu face o luna - dacă l-aș asemăna cu un copil - sau mai bine zis cu un făt - peste o săptămână începe să îi bată inimioara :)