Serie senzațională, genial scrisă! :)

     Anul ăsta mi-am propus să citesc mai mult și în același timp să scriu mai mult despre ceea ce citesc.

     Iubesc într-un fel stabilitatea, așa că mi-am planificat să încep cu o serie: Seria Alina Marinescu, autor Monica Ramirez. 6 volume! Îmi imaginam că o să rămân cel puțin șase săptămâni în lumea asta, așadar, un fel de stabilitate!

     N-a fost să fie! După trei nopți terminasem deja primul volum - Asasin la feminin. Carte care se citește singură, n-am făcut altceva decât să întorc paginile. Suspans. Acțiune. Trădari. Durere. Iubire.
     Iubire imposibilă. Ce minunăție de carte, ce frumos se leagă cuvintele! Încă de la primul volum am început să mă întreb cum este, de fapt, cu oamenii din jurul nostru, necunoscuții care intră în viața noastră și motivele pentru care o fac. N-ai cum să nu îți pui întrebări de genul ăsta. 

     Am trecut atât de repede prin 'Identități secrete', 'Balanța puterii', 'Bariere de fum' și 'Abis' încât nici nu mi-am dat seama când au trecut două săptămâni. Am citit mult noaptea, în liniștea mea, fără întreruperi enervante și chiar dacă diminețile au fost aproape imposibile nu regret nici un moment, maratonul ăsta! Deja îmi lipsește! Știu, sunt mai nostalgică de felul meu! Mi-e dor de personajele atât de bine construite, atât de misterios conturate și de caracterele atât de enigmatice! Zâmbetele abia perceptibile, jocurile psihologice, momentele de intuiție geniale, măștile perfecte afișate de personaje dau un farmec special cărților.

     Prin haos, abis, umbre, alegeri imposibile și iar iubiri, totul se transformă în amalgam de stări și sentimente, evenimente și gânduri. Prea mult din orice, parcă prea putin din toate. Moartea respiră peste tot, viața este o iluzie. Sângele colorează întunericul și lacrimile spală orice urmă de durere.

Luminile există doar ca să nu îți pierzi total sufletul; trebuie să reușești să te legi de un gând, o speranță, trebuie să rămâi în viață. Nu trebuie să cedezi, nu trebuie să mori. Trebuie să reziști.

     Apare răzvrătirea care transformă totul în imprevizibil, în luptă și în emoție. Nimic nu este ceea ce pare. Trebuie să fii mereu cu un pas înainte, să gândești fiecare mișcare în avans, să ții totul sub control. Sau altfel pierzi, cazi! Personajele cad, se împiedică, se revoltă dar mereu, cumva, reușesc să revină spectaculos. Reușesc să se regăsească după ce s-au pierdut și au pierdut, reușesc să-și revină din cele mai întunecate colțuri ale durerii doar pentru a continua lupta! Luptă care continuă dincolo de dezamăgiri, de jocuri psihologice și jocuri de culise. Un amalgam total.

     Scris impecabil, cu detalii care îți taie răsuflarea te 'dizolva total' doar pentru a te reface câteva pagini mai încolo. Crezi că nimic nu te mai surprinde, crezi că ai trecut prin toate emoțiile de care erai conștient. Mister! Nu te grăbi să crezi că știi totul! Detaliile contează atât de mult, dar de cele mai multe ori nici nu le bagi de seamă. Pentru tine sunt chestii banale, pentru personajele din carte sunt granița fină dintre viață și moarte. Hai, după ce citești seria asta nimic nu mai pare la fel! Privești diferit totul măcar o perioadă. 

     S-a vorbit atât de mult în cărțile astea despre controlul emoțiilor și miocroexpresii încât gândul mi-a zburat la serialul ”Lie to me”. Cred că o să-l revăd în perioada imediat următoare.

     După două săptămâni și un pic țineam volumul șase în mână. Pentru 'Recviem pentru un asasin' am făcut excepție și n-am mai citit exclusiv noaptea; la lumina zilei se citește altfel, parcă ești expus mai tare la pericole, parcă ai nevoie de o doză de curaj în plus ca să intorci pagina și mai ales te lupți între dorința de a ajunge la final cu cea de a amâna momentul ăsta. Pentru că finalul e final oricare ar fi el!

     Pe parcursul celor șase volume nu poți să zici că mai citești un capitol și treci la alte treburi pentru că e imposibil așa ceva. E o emoție de nedescris, tensiune și multe sentimente încât mai citești încă un capitol și încă unul; și tot așa.
     Am descoperit-o pe Monica Ramirez abia acum, dar modul de scriere m-a fascinat. Ușor de citit, dar complex structurat. Detalii fine care dau un aer aparte și astfel imaginația lucrează cu fiecare cuvânt. De multe ori aveam senzația că mă uit la un film nicidecum că citesc o carte.
      Ai senzația că s-a terminat. Ai închis cartea și asta a fost! Gata! De fapt, e mai mult de atât. Finalul este deschis și fiecare are șansa, prin imaginație, să continue avalanșa de întâmplări de până acum...
     Răsturnări de situație, apariții misterioase și alte dispariții. Alte lupte. Extaz, Agonie! Altă avalanșă de evenimente și emoții! Fii atent la cine se află în spatele tău! Nu te încrede în nimeni. Luptă. Nu renunța! Leagă-te de un vis, de o speranță, orice, doar păstrează-ți sufletul; rămâi om. Alte secunde care nu se mai sfârșesc și doar alte minute care trec prea repede. Respirație! Sânge! Durere. Viață! Agonie. Extaz...

PS. Am uitat să mulțumesc și să amintesc de Bookcaffe pentru recomandare! :)

#zâmbește #iubeșteviața :)