La orice oră - zâmbetul face minuni! :)

     Hoinărind printre cuvinte a apărut din nevoia de a-mi hrăni curiozitatea de ceea ce se întâmpla dincolo de ceea ce vedeam eu pe bloguri - cum se scria textul, cum se insera poza/clipul, eram curioasă de toate misterele pe care eu nu le puteam desluși doar citind bloguri. Și așa am hotărât să mi-l fac pe al meu. În decursul anilor (și-am și povestit pe aici) tot din curiozitatea și din neștiință am făcut toate tâmpeniile posibile (dar sigur mai pot face și altele!) am sters, am modificat ireversibil, am schimbat - am făcut de toate. Pe unele mi le-am asumat imediat pentru altele am avut nevoie de timp să mi le analizez. :)

    După toate astea a apărut nebunia cu pagina de facebook pentru blog - o da, o altă provocare și mai frumoasă. Singurul lucru pe care îl regret (după apariția paginii de facebook) e faptul că am renunțat la a scrie pe blog dar în schimb s-a adunat acolo o gașcă tare frumoasă de oameni. Le sunt recunoscătoare și le mulțumesc! Aici pe blog era o lume a mea într-un fel diferită de ceea ce este pe pagina de facebook. Acolo am învățat că trebuie să devin mai responsabilă. Acolo feedback-ul este total diferit de ceea ce este aici, se comunică mult mai ușor iar oamenii ăia sunt acolo pentru că au vrut să fie (pe blog pot să intre din întâmplare) dar pe facebook odată ce au și rămas înseamnă ceva mai mult decât am crezut inițial. Prin like-ul lor de încredere, prin aprecieri, gânduri, susținere m-au făcut să realizez cât e de frumoasă atmosfera asta pe care ei o creează și mai ales că eu sunt parte din ea. :)
     Ceea ce a început din nevoia mea de a-mi stăpâni curiozitatea s-a transformat în ceva foarte frumos - gândurile oamenilor m-au fascinat tot timpul; e tare interesant cum gândul unei persoane total necunoscute reusește să-mi schimbe perspectiva de a privi un lucru/o idee sau gândul aceluiași necunoscut mă face să conștentiz că nu sunt așa ciudată/diferită pe cât credeam - suntem mulți care visăm/credem/sperăm. Suntem mulți cei care nu am uitat să visăm, care mai credem în bine și frumos, care mai avem speranțe, care nu ne-am pierdut optimismul, care știm că „la orice oră - zâmbetul face minuni!”
     Sper că într-o zi o să reușesc să întâlnesc măcar o parte din oamenii ăștia, să le strâng mâna, să le zâmbesc și mai ales să le mulțumesc. Să le mulțumesc că au fost aici când nici n-au avut habar câtă nevoie am avut de ei, de zâmbetul și gândul lor! :)

     Zâmbește! Iubește viața :)