Imi amintesc cu lacrimi dragi, evenimente trecute care au influentat vieti, oameni si sentimente... Imi este dor de mesele la cantina, de plimbarile lungi prin parc, de ploaia sub care se ascundea zambetul si rasetele noastre, de timpul cand voiam sa adopt o veverita, de orele petrecute in centru, de practica noastra, de asistentul social care a facut poate exces de zel, de proiectele..., de visele noastre, orele noastre, timpul nostru; a fost frumos, atat de frumos incat imi este si ciuda ca s-a sfarsit asa; continui sa ramai in inima mea si acolo o sa fii mereu, indiferent de distanta care este intre noi; poate viata o sa ne mai ofere o sansa, una, de a elimina distanta iar atunci vom sti (sau poate voi sti eu!!!) sa profitam de tot ce e frumos si bine. Pentru ca existi in viata mea iti multumsc Rox...

O amintire de la tine, pe care o ascult cu drag...